Vlad Pânzaru este un actor de teatru și film din noua generație, remarcat prin sensibilitatea și autenticitatea cu care își construiește personajele. Originar din Roman, și-a descoperit pasiunea pentru teatru încă din adolescență, iar parcursul său artistic s-a consolidat odată cu studiile urmate la UNATC București, unde a fost student în clasa profesorilor Mihaela Sîrbu și Florin Grigoraș.
De-a lungul timpului, a făcut parte din mai multe spectacole și proiecte de teatru, fiind distribuit în producții precum „Wasted”, „Romeo și Julieta”, „Părinți” și „Un basm urban”, iar în film a putut fi văzut în scurtmetrajul „Vor veni ploi blânde”. Prin felul sincer în care vorbește despre scenă, Vlad conturează profilul unui artist tânăr, aflat într-o continuă căutare și evoluție.
Într-un dialog deschis, Vlad discută despre importanța încrederii în sine, despre momentele dificile din timpul formării academice și despre relația profundă pe care o stabilește cu fiecare personaj, subliniind că adevărul scenic pornește întotdeauna din interiorul actorului.
Cine sunteți dumneavoastră și de unde a pornit pasiunea pentru teatru?
Eu sunt Vlad, iar pasiunea mea pentru teatru a pornit încă din gimnaziu, în Roman. Am început prin a juca într-un spectacol despre niște elevi care se luptau pentru președinția clasei. Prima mea replică era „Zarurile au fost aruncate”, dar profesoara m-a oprit chiar în fața publicului și m-a pus să o repet până am spus-o corect. Deși a fost o experiență neplăcută inițial, am intrat ulterior în trupa Gongul, unde am început să merg în festivaluri și să simt că acela este mediul în care vreau să fiu.
Ați spus că mama dumneavoastră v-a încurajat. Ce părere aveți despre părinții care nu își susțin copiii în zona artistică?
Nu pot să îi judec complet, pentru că o carieră artistică este foarte grea și mulți se gândesc la partea financiară. Totuși, cred că un părinte ar trebui să aibă încredere în copilul său atunci când vede clar că acesta are vocație și performează. Eu am avut norocul să fiu foarte susținut de familie și profesori, ceea ce a contat enorm în parcursul meu.
Credeți că există oameni cu talent înnăscut pentru actorie sau totul ține de muncă?
Cred că există oameni cu talent înnăscut, dar talentul singur nu este suficient. Trebuie întreținut prin multă muncă. Eu caut mereu să învăț ceva nou: să cânt la pian, la chitară, să îmi folosesc mai bine vocea. Orice poate deveni un plus pentru tine ca actor. Talentul se întreține prin dorința continuă de a evolua ca om.
Preferați un personaj mai bine conturat sau unul mai deschis interpretării?
Eu cred că orice personaj îți dă posibilitatea să vii cu ceva al tău. Important este să ai o căutare reală. În felul acesta ajungi să găsești personajul în tine, nu doar în text. Scriitura îți oferă baza, dar personajul prinde viață cu adevărat prin ceea ce aduci tu în el, prin vulnerabilitatea și experiențele tale.
A existat vreun personaj care v-a influențat și viața personală?
Da. De exemplu, când lucram la Ivanov în timpul masteratului, am observat că starea lui de lehamite începea să se transfere și în viața mea. Am început să simt că totul este apăsător. A trebuit să spun „stop” și să reconstruiesc personajul într-un mod mai ludic și mai viu. Viața personală și scena nu sunt separate complet; ele se influențează reciproc în mod constant.
Un mesaj de final: ce ați sfătui un tânăr care își dorește să urmeze actoria?
Cel mai important este să fii bine cu tine însuți. Să înțelegi că ai niște atuuri și că acelea sunt baza ta. Nu ar trebui să te compari permanent cu ceilalți. Trebuie să ai încredere în personalitatea ta și în ceea ce poți aduce tu unic pe scenă. Arta cere curaj, dar și o grijă constantă față de propriul echilibru.
Vlad Diaconu
Membru Departament Educațional
Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)