Viaţa unui actor – de la alegerea carierei, la ropotele de aplauze ,,De vorbă cu Justinian Radu”

Într-o lume în care cei mai mulţi dintre noi suntem într-o continuă fugă şi mai ales dependenţi de reţelele de socializare, nu ne mai rămâne timp pentru a ne urma visurile. Bineînţeles, nu este şi cazul lui Justinian Radu, un om hotărât, pasionat şi mereu pregătit pentru noi provocări. Probabil, la prima vedere, numele său nu spune mai nimic; însă, mai mult ca sigur, Iustin sau ,,Poponet” din serialul de comedie ,,Trăsniţii” sunt nume mult mai cunoscute.
 
Iustin este un actor mult mai mult decât pasionat. Este pur şi simplu îndrăgostit de acestă meserie şi mereu în căutare de noi provocări. Apariţiile pe scenele teatrelor Bulandra şi Nottara, în reclame, prezentarea emisiunilor televizate şi organizarea unei ediţii a Festivalului de Artă Medievală de la Sighişoara sunt doar câteva dintre reuşitele acestuia. Ceea ce nu ştie foarte multă lume este marele său hobby, anume salsa şi dansurile latino-americane. Carnavalul Latino de la Bucureşti, 12 ediţii, rămâne mărturie a pasiunii lui.
 
Dorind să aflăm mai multe despre cum este să îţi urmezi pasiunile şi despre ce înseamnă să fii actor, am stat de vorbă cu Iusti, căruia i-am adresat câteva întrebări:
 
În primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru timpul acordat. Ştiu că sunteţi un om extrem de ocupat şi apreciez faptul că v-aţi făcut timp pentru ,,Serile Teatrului Studenţesc”. Ca o primă întrebare: ce v-a determinat să alegeţi această meserie?
,,Plăcerea este de partea mea. În clasa I s-a jucat spectacolul <<Alfabetul>>, unde fiecare elev reprezenta câte o literă şi unul dintre copii nu. Ghici cine a fost acela? Exact! Rolul repetentului mi s-a dat mie. Şi m-am dus acasă unde am plâns de m-am umflat până mi-a explicat tata că acela era, de fapt, rolul principal. În clasa a IV-a, învăţătoarea a pus în scenă un specacol care s-a jucat la cinematograful Gloria, acesta fiind <<Problema problemei>> de Mălina Cajal, în care am avut iar rolul principal. Mai târziu, în clasa a VII-a m-am hotărât şi am avut şi un strop de noroc ca profesoara de istorie, doamna Dana Petrescu, să fie pasionată de teatru şi m-a luat la foarte multe spectacole, ceea ce mi-a întărit şi mai mult această dorinţă. Pot spune chiar că îi datorez hotărârea. După, m-am dus la Şcoala Populară de Artă, am făcut tot ce se putea face pentru acest vis. Am participat şi la Cântarea României, cu brigada artistică şi la recitări. Am pus în scenă piesa <<Ancheta asupra unui tânăr care nu a făcut nimic>> de Adrian Dohotaru, dar autorul a fost interzis şi nu am putut participa.
 
Am terminat facultatea de teatru la privat, la Universitatea Hyperion, unde i-am avut profesori pe Virgil Ogăşanu, Ruxandra Sireteanu şi Doru Ana. Am avut uriaşa şansă să joc pe scena teatrelor Bulandra şi Nottara în primul an de facultate. Virgil Ogăşanu era directorul teatrului Bulandra şi doamna Ruxandra Sireteanu juca la Teatrul Nottara. Acolo era nevoie de un puşti într-un spectacol, <<Misterele Londrei>>,  o adaptare după musicalul <<Pygmalion>> cu domnul Ion Dichiseanu, doamna Ilinca Goia etc. în acelaşi timp, la Bulandra, domnul Ogăşanu a zis să îi implice în spectacole şi pe cei mai buni de la facultăţile private, iar când nu a putut cineva să joace, m-a trimis pe mine şi aşa am avut ocazia să apar în piesa <<Visul unei nopţi de vară>> în regia lui Liviu Ciulei pe scena teatrului Bulandra.”
 
Ce părere aveţi despre meseria de actor în România? Este ceva pe care te poţi baza sau este nevoie şi de alte opţiuni?
,,Salariul este extrem de mic şi nu poţi supravieţui. De aceea, am fost şi în echipa de pantomimă a domnului Dan Puric, în jur de 2 ani şi jumătate. În facultate, noaptea, lucram într-un bar-cabaret unde făceam momente de pantomimă. Erau spectacole de balet, de magie, cântau Temişan, Enache etc., iar eu făceam tot felul de comicării. Eram un fel de Charlie Chaplin fără mustaţă. Aveam şi un melon, nişte pantaloni… în fine, creasem eu un personaj; mi se spune şi acum Zaany, un personaj din <<Commedia dell’arte>>.”
 
Deşi nu sunt o mare fană a serialului de comedie ,,Trăsniţii”, v-am văzut în câteva episoade. Care este diferenţa dintre a juca pe scenă şi a juca în televiziune?
,,Da, nu e chiar un serial al generaţiei tale. Ce e extraordinar la el este că nimeni, nicăieri în lume, nici măcar americanii, cei care au inventat <<soap comedy>> nu au făcut peste 1500 de episoade. Am avut şi eu onoarea să fiu invitat, de către regizoarea Melia Cerchez, să joc într-un episod, apoi am devenit permanent, iar în final un personaj principal. Am filmat peste 500 de episoade.
 
La teatru se începe cu distribuirea de către regizor a actorilor, eventual se fac şi castinguri. După care, se organizează discuţii la masă cu toată echipa unde se vorbeşte despre personaje, ceea ce durează foarte mult. Este un proces artistic de cel puţin o lună. Se fac întâlniri zilnice pentru a nu se pierde ce s-a discutat, cu pauză de masă sau nu, pe scurt se munceşte extrem de mult.
 
La televizor, totul costă… şi costă mult. Acolo regizorul, de obicei, găseşte omul care se potriveşte pe un anumit personaj, îl angajează, îi dă textul şi îi zice <<de mâine vii la filmare>>. Înainte de filmare face 2-3 repetiţii, din lipsă de timp şi pentru că stă cel cu luminile aprinse – consumă curent, cel cu camera – la fel şi tot aşa. Se trage o scenă de vreo 2-3 ori şi cam atât; nu contează dacă nu este foarte bună, tu trebuie să te ţii de program. Trebuie să fii mereu pregătit pentru schimbări, să fii ca un bec care se aprinde la comandă. Pe când la teatru, repeţi, repeţi până ajungi la un final cât se poate de bun.  Aici, vine cineva, te şlefuieşte până ce ajungi să străluceşti în seara premierei.
 
Regizorul e stăpân pe platou. El poate să te pună să faci o prostie. Tu ca actor, trebuie să fii un instrument păstrat în condiţii cât mai bune, ca să poată veni oricine, oricând la tine şi să cânte. Nu trebuie să ai corzi dezacordate, nu trebuie să fii umflat de la ploaie. Tu trebuie să fii – arc. În momentul în care vine regizorul, iţi zice <<eu vreau să lucrez cu tine>>, iar în momentul următor, tu trebuie să faci.”
 
Aveţi câteva sfaturi pentru viitorii actori, fie ei şi amatori?
,,Fii, nu fă. Să fii, nu să te faci că eşti. Şi mereu să ai răspunsul la cele 3 întrebări atunci când intri pe scenă: <<de ce sunt aici?, de ce vorbesc?, de ce nu plec?>>. Acesta e rezumatul unei şcoli întregi. Actoria e o meserie care nu se poate face de silă şi de nevoie. Trebuie să îţi placă, să o iubeşti. Dacă ai ales meseria asta, te duci pe ea, nu mai există cale de întoarcere.”
 
Costina Alina Niculae
Membru Departament Educațional
Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

Contact

Trimite-ne un mesaj!

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search