Gândurile unui observator tacit despre jocul de scenă

Atunci când vorbele sunt prea sărace, un gest, o mișcare a corpului pot transmite mai mult decât o mie de cuvinte. Aceasta constituie una dintre premisele de la care pornesc dramaturgii atunci când își scriu operele, dorindu-și, mai presus de orice, ca ideile lor să fie transmise prin mimica și dinamica personajelor care interpretează. Ce constituie până la urmă jocul scenic? Oare este despre a juca o piesă sau este despre a trăi la intensitate maximă fiecare moment, fiecare replică și a arăta asta prin orișice gest, cât ar fi el de mic? De fiecare dată când am onoarea de a fi un simplu spectator al unei piese de teatru, mă gândesc la această problematică: oare actorii își calculează fiecare mișcare scenică sau trăiesc pe deplin tot și se aruncă în mrejele artei? Înclin să cred că esența acestei arte este reprezentată, până la urmă, de modul în care este livrat mesajul, iar un actor talentat este acela care trăiește.

  Din această cauză, cred că ceea ce ne atrage cel mai mult la teatru este jocul actorilor, modul în care aceștia redau ceea ce un scriitor a așternut pe o foaie de hârtie. Până la urmă, teatrul poate fi văzut ca o artă în artă. De ce? Pentru că, pe de-o parte, este despre arta de a crea un întreg scenariu, iar pe de altă parte, este despre arta de a transmite ceea ce cineva a vrut să spună. Aceasta este esența teatrului, jocul scenic. Actorii sunt cei care dau viață personajelor și cei care ne fac pe noi, publicul, să trăim ceea ce dramaturgul și-a dorit. Oare este mai important să scrii o astfel de piesă de artă sau să o pui în scenă? Aș vrea ca fiecare dintre voi, cei care citiți aceste rânduri, să răspundeți la această întrebare. Eu voi încerca doar să îmi susțin punctul de vedere, însă îmi place să pot spune că vă ofer libertatea de a alege propriul răspuns, căci și eu sunt un simplu observator, la fel ca și voi.

    Fiecare gest, fiecare mișcare a corpului are un subînțeles ascuns, care ne este deslușit prin vorbe. V-ați imaginat oare cum ar arăta o piesă de teatru în care niciun actor nu ar spune nimic și ar exterioriza toate ideile doar în mod nonverbal? Să știți că există și astfel de interpretări scenice, iar eu sunt convins că sunt fascinante prin misterul pe care îl creează și libera interpretare pe care publicul unei astfel de piese o are. De aceea, un astfel de moment artistic ar veni în ajutorul avidului de artă, descoperindu-i totodată importanța cuvintelor. Acestea sunt cele care anulează orice barieră de înțelegere și spulberă aura de mister.

   Să ne îndreptăm atenția și către arta de a crea textul dramatic, definită prin meticulozitatea creatorului, atenția sporită acordată detaliilor și dorința nestăvilită de a ascunde în spatele comportamentelor personajelor, a situațiilor conturate, un mesaj plin de înțeles care nu își dorește nimic altceva decât să ofere o lecție importantă ce rămâne la latitudinea auditorului, dacă va fi asimilată sau nu. De aceea, un aspect important este constituit de către mijloacele prin care este transmis acest mesaj. Astfel, autorul lasă câteva indicații legate de modul în care actorii ar trebui să se comporte, asigurându-se că, în acest mod, va fi înțeles pe deplin. Însă succesul lui stă în mâinile responsabililor care pun în scenă textul dramatic, atât regizori, cât și actori, instrumentele folosite de scriitor pentru a-și prezenta capodopera. El se află într-o relație interdependentă cu aceștia, fiecare așternând câte o tușă de culoare pe tabloul final ce va prinde viață în fața spectatorilor.

Așadar, cine joacă un rol mai important în realizarea unui spectacol de teatru: dramaturgul sau actorul?

 
Andreas Roată-Moale
Membru Departament Educațional
Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

Contact

Trimite-ne un mesaj!

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search