Teatrul fără cuvinte

V-a zburat vreodată gândul la cei care sunt captivi într-o lume veșnic tăcută? În liniștea deplină şi apăsătoare pentru noi, unii oameni își trăiesc viața fără sunete emise sau receptate. Lumea fiecăruia dintre ei este un imens balon impermeabil din punct de vedere acustic, decupat din tumultul lumii zgomotoase în care trăim noi, cei mulți. În acest univers închis nu a pătruns nici cântecul de leagăn, nici povestea citită la culcare de vocea duioasă a mamei, nici șoapta de alint, nici… atâtea alte experienţe menite să dea un start mai blând și mai sigur copilului în viață.

        Totuși, într-o  astfel de lume se trăiește. Cum? Incomplet, am fi tentați să credem, însă nu acesta este adevărul. Modalitatea de a evada din labirintul simţurilor o reprezintă limbajul semnelor, un dicţionar portabil prin intermediul căruia se facilitează socializarea, iar lipsa sunetelor este atenuată de sentimentul de apartenenţă la un grup.

        Pentru a asigura un portofoliu al experienţelor de viaţă cât mai complet şi cuprinzător a apărut conceptul de teatru pentru surdo-muţi: un spectacol bazat pe mimică, gesturi, limbajul semnelor şi în cadrul căruia se pune accent pe trăiri, pe expresivitate, căci ele guvernează universul acestor oameni. Iniţiativa de a înfiinţa trupe de teatru dedicate lor a fost preluată la nivel mondial, un bun exemplu fiind trupa israeliană Nalaga’at, formată din actori ce şi-au pierdut văzul şi auzul.

Acest subiect a păşit în lumina reflectoarelor şi în ţara noastră, devenind din ce în ce mai important şi fiind luat în considerare de directorii de teatre. Astfel, Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din  Sibiu este primul din România care a implementat un sistem special de ascultare asistată pentru persoanele cu deficiențe de auz. Totodată, o studentă la Universitatea din Piteşti, Lavinia Chiţu, traduce melodii pentru surdo-muţi prin limbajul semnelor. Tânăra a urcat pe scena Teatrului Godot Cafe din Bucureşti, unde a interpretat alături de actori, dar în limbaj mimico-gestual.

Aşadar, evoluţia teatrului a făcut posibil diagnosticul de fericire acută, zâmbete contagioase şi o împlinire viscerală pe radiografiile sufletelor tuturor oamenilor, indiferent de numărul simţurilor cu care au fost înzestraţi.

       

Raluca Spînu

Membru Departament Educațional

Sindicatul Studenților din Cibernetică(SiSC)

 

Contact

Trimite-ne un mesaj!

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search