Scena și tracul ei

Trăim într-o vreme a fricii… iar răspunsul nostru la această frică este fie să ne închidem și să încercăm să ne protejăm pe noi înșine, fie să ne deschidem, să ne ținem unii de ceilalți și să ne înfruntăm temerile împreună. Din păcate însă, tindem tot mai mult să ne înecăm într-o izolare crescândă și să ne distanțăm unii de ceilalți…

„Doamnelor și domnilor, vă rugăm să raportați orice comportament și individ suspect autorităților de lângă dumneavoastră”. Stau în gară, aștept trenul care nu se grăbește să ajungă, iar acest îndemn care țipă prin difuzoarele vechi se tot repetă în mintea mea. Îmi este frică… pentru că toate aceste mici detalii ne încurajează să îi privim pe cei de lângă noi cu ostilitate și teamă și dispreț și suspiciune.

Sunt un om simplu, la fel, poate, ca toți cei din jurul meu. Pot alerga cu încredere către autobuz în pantofi cu tocul de 12 centimetri, iar prin căștile din urechi să răsune ceva la fel de adolescentin precum Ariana Grande – Side to side. În lungile călătorii cu mijloacele de transport în comun, mă las acompaniată de personajele cărții din geantă, întrucât sunt și un cititor lacom, care devorează de la Marcel Proust până la J. K. Rowling sau Paulo Coelho.

În așteptarea trenului, printre gândurile care se îngrămădesc în mintea mea, aud un sunet timid de harpă. Alerg spre locul din care vine și mă strecor cu greu printre mulțimea de oameni care ascultă minunea creată de degetele unui bătrân înfrigurat. Sunt oameni înalți, scunzi, în haine sport sau în costum, unii mai înstăriți, alții poate mai săraci, dar toți au acceptat discret să fie martori și complici ai aceluiași fenomen… căci artele, oricum s-ar manifesta ele, ne strâng la un loc și ne invită să ne privim semenii cu generozitate și curiozitate. Acești oameni sunt activiști ai unei aventuri comune, care îmbrățișează arta și o pun la loc de cinste în viața lor, indiferent care le este scopul.

Poate că actoria m-a transformat și pe mine într-un „omnivor cultural”… sau poate că așa m-am născut, iar faptul că sunt actriță mi-a confirmat că dețin într-adevăr acest „statut”. Mâine este pentru mine ziua cea mare, urmează să urc pe scena „Serile Teatrului Studențesc”. Cu toate acestea, îmi este, din nou, frică, deoarece simt că mă expun pe un „câmp de luptă” cu așteptările oamenilor care mă privesc. Voi merge într-o cameră cu străini, cărora trebuie să le reamintesc de propria umanitate și că exprimarea este o armă la fel de valoroasă ca o pușcă pe umăr.

Dragi spectatori, nu vă cer să stați departe de mine și doar să mă ascultați. Din contră, vă cer să vă îndreptați către mine și să vă imaginați punctul meu de vedere, ce înseamnă aceste momente pentru mine și cum se simt. Mai apoi, vă rog să schimbați rolurile și să vă imaginați aceleași trăiri, dar din postura celuilalt personaj aflat lângă mine pe scenă. Vă cer să exersați empatia, căci doar ea ne face să nu ne mai fie frică.

 
Hortensia Tănescu
Membru Departament Educațional
Sindicatul Studenților din Cibernetică

Contact

Trimite-ne un mesaj!

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search