A doua zi de emoție pe scena STS

A doua seară a festivalului național „Serile Teatrului Studențesc” a debutat în aplauzele spectatorilor cu trupa de la Universitatea Ovidius, urmați de trupa Victory of Art.

Trupa de la Universitatea Ovidius a pus în scenă piesa „Cocoșatul de la Notre-Dame”, regizată de Daniela Vițcu. Music-hall-ul a ajutat spectatorii să pășească în lumea întunecată a Parisului medieval și în viețile umbrite de un destin nefericit al lui Quasimodo, clopotarul grotesc al Catedralei Notre–Dame, al arhidiaconului Frollo, chinuit de o viață fără speranță, al Esmeraldei, frumoasa „țăgancă” dansatoare și al chipeșului căpitan Phoebus, care o păcălește pe Esmeralda făcând-o să creadă că o iubește. Această poveste tristă, marcată de vină, dragoste, speranță și izbăvire a reușit cu succes să țină publicul cu sufletul la gură.

Seara a continuat cu piesa „Treapta a noua”, interpretată de cei de la Victory of Art și regizată de Liviu Chițu. Piesa aduce în prim plan regăsirea mamă – fiică. Joanna este mama care în urma unui mariaj nefericit s-a refugiat în alcool și timp de șase ani nu a mai vorbit cu fiica sa, Melissa. Aceasta încearcă să îi recâștige dragostea fiicei sale, dar Melissa nu mai e copilul pe care îl știa. Momentul în care cele două se reîntâlnesc este unul plin de emoție și autenticitate, reușind să capteze toată sala. Titlul piesei este unul metaforic cu multă însemnătate: în proces de reabilitare, a noua treaptă reprezintă obținerea iertării tuturor celor cărora le-ai greșit.

Seara s-a încheiat și de această dată în aplauzele spectatorilor, care au făcut parte din povestea noastră, trăind emoțiile alături de actori. Vă așteptăm și astăzi să simțiți magia spectacolelor alături de tinerele talente!

Gabriel-Cătălin Cebuc și Ilinca-Bianca Pop

Membri ai Departamentelor Educațional și Imagine&Promovare

Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

Contact

Trimite-ne un mesaj!

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search