Sunt chiar aici, în spatele cortinei, aștept ca luminile să se stingă și spectacolul să înceapă. Din sală se aud glasurile și râsetele spectatorilor, toată lumea e pregătită și decorul e la locul lui, iar eu sunt aici, plin de emoții, temeri și fluturi în stomac. Despre asta e teatrul, nu? Emoție, pasiune, dedicare… Asta îmi doresc să transmit tuturor.

Nu e prima dată când mă aflu în acest rol, după calculele mele am împlinit 22 de ani. Au fost cei mai frumoși ani, am trăit așa cum nu mi-am imaginat vreodată, în fiecare an așteptând clipa în care voi putea să ies pe scenă și să strig cu iubire și pasiune: TEATRU!

M-am dedicat cu totul acestui fenomen, exact cum au făcut și sutele de voluntari în toți acești ani, fără ei eu nu aș fi fost aici și nici voi nu ați fi așteptat răbdători pe scaune în fața scenei.

Cum mă simt la 22 de ani?

Mă simt mai tânăr ca niciodată, fiecare ediție a venit cu un val de energie și bucurie, cu voluntari tineri și puși pe fapte mari. Simt cum în fiecare an cresc, și nu într-un stil clișeic, nu simt că îmbătrânesc, nu simt că mă lasă puterile, simt doar mai multă putere, mai multă energie, încredere și dorință. Cred că sunt nemuritor, mă alimentez cu energia celor care acum mă descoperă… e egoist sa îmi doresc să nu mor niciodată?

Ce așteptări am de la publicul meu?

Îmi iubesc publicul, cu asta mă hrănesc, simt că aș face orice pentru oamenii care ocupă locurile pe scaunele din fața mea, pentru fiecare om din spatele scenei. Am fost creat  pentru tineri, pentru studenți, pentru oameni care poate încă nu au descoperit teatrul. Îmi doresc ca toți ai mei să rămână cu amintiri minunate, cu un gust dulce și o privire sticloasă, să își dorească mai mult și să aibă curaj să-și întreacă limitele.

Ce vreau să văd în acest an pe scenă?

Fiecare ediție m-a surprins plăcut, mereu e ceva nou de descoperit și tinerii artiști așteaptă în fiecare an în spatele cortinelor să mă surprindă și pe mine, și pe voi. Mă bucură nespus că fiecare ediție aduce din ce în ce mai mulți tineri dornici să își exteriorizeze pasiunea și talentul pe scenă. Sper să nu lipsească prietenii mei mai vechi, pentru că fiecare om care a pășit pe scenă îmi va rămâne în suflet mereu.

În final vreau să vă transmit un mesaj vouă, spectatorilor. Vă aștept nerăbdător, ca în fiecare an, dornic să vă cunosc și să împărtășim gânduri și amintiri, sper să vă îndrăgostiți de mine așa cum eu vă iubesc pe voi.

Stela Nicoleta Stoian

Membru Departament Educațional

Sindicatul Studenților din Cibernetică

Contact

Trimite-ne un mesaj!

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search