Renașterea prin adaptare

Avatar

Nu cred că exagerez când spun că avem ciudata tendință de a valorifica trecutul sau, și mai mult decât atât, să îl glorificăm. Mă văd nevoit să fac necesara trimitere la sintagma: „istoria se repetă”, căci, sub lupa observației tacite, putem sesiza că atunci când un impas pare să dea târcoale în cultură sau societate, ne uităm în trecut. De ce? Răspunsul este unul simplu și logic: dacă am reușit și înainte, putem și acum.

Ce l-a făcut pe Humphrey Bogart să fie atât de respectat și urmat ca exemplu masculin sau pe Marilyn Monroe ca exemplu feminin? De ce muzica veche, jazz-ul de exemplu, pare să fie mai eficace în acapararea sentimentelor noastre decât muzica din ziua de azi? Astfel, cine reușește să aplice aceste concepte pe un șablon complet nou, nu doar că revitalizează formula veche, dar sunt șanse să aducă și ceva nou. Putem numi acest fenomen ca fiind o renaștere prin adaptare, fenomen ce devine din ce în ce mai prezent în muzică și filme.

Haideți să ne întoarcem puțin la „istoria se repetă”. Deși avansăm pe zi ce trece din punct de vedere cultural și științific, adevărata latură umană, adică nevoile noastre, dă dovadă de o recurență încă din vremurile antice. Până la urmă, toți avem nopți în care stăm să disecăm orice rost posibil, așa cum au făcut Platon și Aristotel, filosofi care au rămas valabili până în zilele noastre, pentru că, exact cum am spus, nevoile umane nu se schimbă. Din acest motiv, este facilitată adaptarea anumitor concepte la o gândire mai modernă, lucru ce se aplică și teatrului, desigur.

    Să îl luăm pe „Don Juan” ca exemplu, piesă de teatru scrisă de Tirso de Molina, în jurul anului 1630. Știm deja că presupune portretizarea unui seducător infam de femei, acțiune pe care o întreprinde în mod repetat și absurd. O idee atât de simplă, dar cu un potențial uriaș de „joacă”. Humphrey Bogart, menționat mai sus, este un Don Juan de Casablanca, însă, deosebirea de personajul din care își trage inspirația, adică un bărbat care ultimativ nu simte dragostea pentru femei, personajul lui Bogart, Rick Blaine, își încheie aventura cinematografică prin proclamarea dragostei pentru personajul feminin, scenă arhicunoscută pentru: „Mereu vom avea Parisul, dragă.”

De asemenea, Don Juan a fost reinterpretat exhaustiv, ajungându-se chiar și la o variantă feminină, ecranizată în anul 1973, cu Brigitte Bardot în rol principal. Trebuie să mai menționez că a fost reinterpretat și de Mozart, sub titlul de „Don Giovanni”? În orice caz, suntem atrași de Don Juan pentru că remarcăm în el ceea ce vedem în noi și în ceilalți: căutarea de iubire, posibila lipsă a ei și urmărirea unui scop. În acest sens, cred că toți ne căutăm scopul existențial pe acest plan terestru, doar că îl vedem și în planul teatral al lui Don Juan, regăsindu-ne. Un astfel de personaj, pus într-o lumină modernă, ar putea seduce prin intermediul rețelelor sociale, iar noi, fiind atât de consumați de acest mediu, am devora această idee.

Ca notă de final, ajungem la concluzia că arta se dovedește a fi cel mai longeviv concept creat de oameni, și nu putem decât să ne batem amical pe spate pentru că, orice am face, o să o păstrăm prin intermediul ritmului constant al progresului pe care valsăm.

Burcea Romel-Pavel

Membru Departament Educațional

Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

 

Contact

Trimite-ne un mesaj!

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search