Diferit, dar la fel de bun

Vlad-Andrei Ionescu

Teatrul înseamnă întoarcerea către tot ce este uman. Sunt puţini cei care se mai bucură de sentimente, de naivităţi sau excentricităţi care vin din interior. Pentru fiecare dintre noi teatrul are o altă valoare: un om, o scenă, o formă de artă, un abis sau un apogeu. Având în vedere că este de o abstractitate categorică, teatrul reușește să ajungă la orice tip de public, creându-se astfel numeroase ramuri.

Teatrul de stradă este o latură a acestei arte și reprezintă cea mai întâlnită formă de animație stradală, fiind, în același timp, una dintre cele mai complexe și variate forme de exprimare. Se poate adresa tuturor vârstelor, pe orice subiect. Este cea mai frecventă, dar și cea mai veche formă de artă în spațiul public. De fapt, teatrul s-a născut pe stradă, și foarte mult timp s-a desfășurat numai în spații deschise, accesibile tuturor, aspect ce poate fi observat prin analiza teatrului în Evul Mediu sau în Grecia Antică.

Acesta abordează oamenii în mod direct și deschis. De cele mai multe ori publicul unui astfel de spectacol nu este pregătit să participe la o piesă de teatru, este luat prin surprindere și în mod spontan ia parte la o secvență din piesă, apoi decide dacă va rămâne mai multe minute sau nu.

În țara noastră se desfășoară Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București – B-FIT in the Street! care are la activ 11 ediții. Acesta este un proiect la care participă sute de artiști veniți din toată lumea. Spectacolul este împărțit pe trei zile, iar spectatorii se pot delecta cu acrobații, jonglerii, ateliere pentru copii și cu multe alte numere interactive.

O altă părticică a acestui ,,tot” este reprezentată de teatrul de păpuși. Este o formă de artă foarte veche ce datează de acum 3000 de ani. Păpuşile au fost folosite pentru a anima şi a comunica idei societăţii umane. Există dovezi ce susţin dezvoltarea lor încă din Egipt din anul 2000 î.Hr. Acestea erau folosite în realizarea acţiunii de frământare a pâinii. Teatrul de păpuși era popular și în Grecia și Roma Antică, după cum însuși Aristotel menționează în operele sale. 

S-a dezvoltat pe perioada secolului al XX-lea în diferite feluri. Susţinute de evoluția paralelă a cinematografului, televiziunii şi a altor modalităţi media filmate, păpuşile au atins o audienţă record.

Păpușarii își pot manevra marionetele prin intermediul sforilor, al unor baghete, direct cu mâna sau chiar printr-o telecomandă. Indiferent de metoda aleasă, spectatorii trebuie să aibă impresia că păpușile sunt pline de viață. În România există câteva teatre de păpuși, printre care se numără cel din Alba Iulia, din Arad sau cel din Bacău.

O ramură este și teatrul pentru surdo-muţi: un spectacol bazat pe gesturi, mimică, limbajul semnelor şi în cadrul căruia se pune accent pe expresivitate, pe trăiri, căci ele guvernează universul acestor oameni. Emoţiile spectacolului de teatru sunt transmise de cele mai multe ori prin voce şi instrumente muzicale şi nimeni nu ar trebui să fie privat de bucuria aceasta. Pe plan intern, Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong”  a devenit primul teatru din România cu sistem de ascultare asistată pentru persoanele cu deficienţe de auz. 

Adrian Ţibu, managerul acestui teatru, a oferit câteva detalii cu privire la această nouă modalitate de transmitere a sentimentelor, spunând: E un sistem inovativ ce funcţionează pe un principiu relativ simplu: sunetul este preluat din sală cu ajutorul unor microfoane speciale, iar mai apoi mixat şi redat de un inginer de sunet printr-un sistem WiFi direct pe telefonul utilizatorului .

De asemenea, „Zero decibeli” este un spectacol despre surdo-muţi, o interesantă experienţă auditivă. O reprezentație despre cei care au fost învăţaţi că nu au cum să trăiască o viaţă ca a celorlalţi, a „normalilor”, dar în care „normalii” au ocazia să audă ceea ce aude un surdo-mut. Printre cei care îmbunătățesc experiența acestor oameni se numără și Lavinia Chițu. Aceasta a urcat pe scena Teatrului Godot Cafe și a „tradus” melodii pentru surdo-muţi prin limbajul semnelor. 

Având un scop asemănător, teatrul pentru nevăzători își propune să transmită sentimente unor persoane care au trăit o viață întreagă în întuneric. În acest sens, s-a format chiar și o trupă de teatru, ,,Inocent Theatre”, alcătuită exclusiv din persoane cu deficiențe de vedere. Laura Damian, actriță care face parte din trupă, a spus: Luminile scenei strălucesc la fel pentru toţi actorii, chiar dacă noi nu le vedem. Suntem la fel ca ceilalţi oameni care învaţă rolurile vieţii, rolurile personajelor.

Trecând câte puțin prin unele forme în care teatrul este înfățișat, am concluzionat că situațiile pline de culoare, replicile cu substrat, mimica, dar mai ales talentul interpreților sunt elementele care dau viață spectacolului.

Vlad-Andrei Ionescu

Membru Departament Educațional

Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

Contact

Trimite-ne un mesaj!

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search