Alexandru Ion

1. Care a fost momentul în care ai făcut primul pas spre actorie?

E o poveste lungă, dar o să încerc să o scurtez. Eu sunt din Alexandria ca loc, iar prin definiție este un oraș care în momentul când eu eram în liceu, nu era niciun soi de manifestare culturală. Ca o consecință a faptului că eram un tânăr fâșneț și tare-n gură, întotdeauna mă implicam în activitățile din liceu, Balul Bobocilor, Valentine’s Day și ce mai face lumea prin liceu. Faptul că eram foarte implicat în asta a atras o remarcă a profesorului de religie. Când m-a oprit în clasa a IX- a pe holurile liceului și mi-a zis, „dar de ce nu te duci tu la trupa de teatru?” Și eu eram „trupa de teatru?! ce e aia?!”. Sunt sigur că a fost prima dată când am auzit cuvântul „teatru” în relație directă cu mine și mi s-a părut interesant și m-am dus. Trupa era coordonată de domnul Eugen Ilie, care a născut tot acest fenomen numit Ideo Ideis. Trupa mergea în acel moment la festivaluri de teatru prin țară și avea spectacole. 

Am fost la un festival la Arad, și atunci a fost și prima dată când am intrat într-o clădire – teatru și mi-a plăcut atât de tare tipul acela de atenție și urcatul pe scenă. Noi am plecat din Alexandria cu senzația că suntem foarte buni și am descoperit cu stupoare că suntem varză. Eram destul de nefericiți ca nivel al produsului, dar a fost ceva profund improbabil, faptul că într-un spațiu unde nu exista teatru sau cinematograf am ajuns într-o trupă de teatru. E ceva ce eu numesc „întâlnire fericită”.

2. O piesă de teatru sau un film care te-a îndrumat spre cariera de actor.

Mai degrabă ce m-a împins în direcția asta, a fost faptul că-mi plăcea foarte tare ceea ce fac acum. Asta a jucat un rol mult mai mare, faptul că am fost la trupa de teatru și eram înconjurat de oameni care aveau aceleași interese ca mine. Eu până la 16-17 ani nu am văzut niciodată un spectacol de teatru live și era perioada în care, internetul nu era atât de populat cu spectacole și Netflix. Și îmi aduc aminte că am intrat în posesia unui spectacol de teatru numit „Scapino”, în care juca Horațiu Mălăele, la teatrul Nottara, prin anii ‘90 și l-am văzut din nou și din nou. Și după am văzut un spectacol de Licență de la UNATC, „O noapte furtunoasă”, în care juca Bendeac și Radu Iacoban și Vlad Logigan. Îl vedeam de la cap la coadă și mereu urmăream alt personaj, descopeream în fiecare vizionare ceva nou. Acestea au fost primele, dar erau mai degrabă lucruri care îmi alimentau curiozitatea, deoarece accesul nu era la fel ca acum. 

Acum dacă ai tipul acesta de interes și vrei să vezi spectacole, chiar dacă ești într-un oraș care nu are ieșire la teatru, tot ceea ce ai nevoie este o conexiune la internet. În clasa a X-a a venit în Alexandria spectacolul „Cafeaua Domnului Ministru” cu Maia Morgenstern, pe care am cunoscut-o acum câțiva ani și i-am povestit despre această experiență.

3. Ce crezi că are teatrul în plus față de film și viceversa?

E un citat foarte mișto spus de Al Pacino „Diferența fundamentală dintre teatru și film este atunci când ești în poziția spectatorului pentru că la teatru te uiți oriunde vrei tu, pe când la film te uiți oriunde vrea regizorul”. În sensul că regizorul de film, având montajul la îndemână, dacă pui un prim plan și eu văd doar fața unui personaj pe ecran, eu fix la aia mă voi uita, pe când la teatru, vezi toată scena și ai opțiunea să te uiți la cineva din planul doi sau la cineva care n-are replici în momentul acela. Cred că teatrul are forma aceasta nemediată în care contactul este mult mai intim și personal cu actul artistic. Filmele, dacă nu le vezi la cinema, ai mereu opțiunea de a da pauză sau să derulezi. Teatrul are o dimensiune mai personală, e și un act de comuniune, prin faptul că mergem într-un anumit loc și ne uităm la scenă, creează un anumit tip de emoție față de emoția pe care o vezi văzând un film. Însă, nu aș pune binele și răul în ecuația asta. Sunt forme artistice care funcționează diferit, dar până la urmă, suntem prin natura noastră consumatori de povești. Atât filmul, cât și teatrul au o modalitate diferită de a spune o poveste.

4. Care sunt oamenii care te-au inspirat? Mentorii și modelele tale

Noi operăm foarte mult la Ideo Ideis cu principiul mentoratului. Omul care e cel mai aproape de un mentor este fără îndoială Cătălin Ștefănescu, care este alături de noi și de Ideo Ideis de la început. Sunt o mulțime de oameni care mă inspiră, artiști și non-artiști, dar lucrurile nu sunt staționare, în sensul că se schimbă în timp. Îmi place foarte tare de Daniel Day-Lewis și vă mai zic un nume de actor, pe care nu știu dacă îl știți, dar să îi căutați spectacolele în momentul în care o să se reia teatrul, Sorin Miron îl cheamă. Este ceva de domeniul fantasticului. Poate că sunt și subiectiv, deoarece suntem prieteni buni, dar mă uit la omul ăsta și văd un talent nativ, la care mă uit cu jind, că mi-ar plăcea să îl am și eu. Mi se întâmplă de multe ori să mă simt inspirat de oamenii cu care lucrez, deoarece este un tip diferit de interacțiune față de atunci când te uiți la un actor celebru. 

M-au inspirat oameni ca George Costin și Adrian Nicolae, oameni cu care am lucrat mult de-a lungul timpului și de la care am învățat mai mult decât am învățat la facultate. Desigur, să nu se înțeleagă că nu am învățat la facultate, pentru că nu fac parte din categoria haterilor în direcția UNATC. Dar cred că cea mai mare inspirație pe care mi-am luat-o a fost de la oamenii cu care am construit lucruri de-a lungul timpului. Și pe plan profesional îi datorez foarte multe domnului Victor Ioan Frunză în a cărui trupă am fost foarte multă vreme, iar faptul că încă de foarte tânăr am jucat alături de oameni cu mai multă experiență decât mine a însemnat enorm.

5. Ce crezi că trebuie schimbat la teatrul românesc? Consideri că îi lipsește ceva?

N-am pretenția că am cheile universului în buzunar și știu cum se rezolvă toate problemele care există, deoarece foarte multe dintre ele sunt multistratificate, în sensul că nu este un singur lucru pe care poți să-l rezolvi și atunci va curge numai lapte și miere. Sunt o mulțime de probleme care țin de legea teatrului, de Codul Muncii, de felul în care consumăm teatrul, de susținerea pentru zona independentă. Îmi place să cred că de-a lungul timpului am acumulat experiență și am înțeles ceva din sistem. Acesta cred că este genul de subiect care nu trebuie tratat cu superficialitate, adică trebuie să te apleci mult asupra unui subiect atât de vast, astfel încât să poți să rezolvi ceva. Sunt o mulțime de proiecte ușor de identificat, însă rezolvarea lor necesită un timp îndelungat. Realitatea este că și în cazul lucrurilor pe care le-aș schimba nu am certitudinea faptului că ar fi exponențial mai bune față de felul cum arată acum. Este un sentiment al oamenilor tineri, care trăiesc un sentiment că dacă ar fi în poziția respectivă, ar schimba marea cu sarea. Este o realitate totuși că schimbările de genul acesta se produc de-a lungul a zeci de ani. Aș fi mai atent la ce se întâmplă cu oamenii tineri, la spațiul tampon din care termină o facultatea și intrarea lor în sistemul profesionist, programe care să susțină dramaturgia românească, felul în care funcționează managementul teatrelor de stat, crearea de programe educaționale care să aibă în centru teatrul și filmul. Cred că aș încerca în așa fel încât marketarea actelor artistice trebuie să fie mai apropiată de publicul care nu e captivat încă de teatru.

6. Ce sfat le-ai da celor la început de drum?

Sfatul cel mai important pe care l-aș da ar fi să se identifice cu ce le place să facă și să investească timp și energie în treaba asta. Evident că asta este un lucru care respiră într-un context mai larg, am văzut asta de foarte multe ori în proiectele pe care le facem că sunt foarte mulți tineri care nu au o libertate completă în a alege ce meserie vor să urmeze și că există aceste amendamente puternice pe care părinții le pun în ecuație. Cred că este greu de generalizat, dar este foarte greu să ajungi într-un domeniu profesional care să îți facă plăcere. Ar fi foarte sănătos dacă granița dintre hobby și muncă ar fi profund blurată, pentru că altfel, riști să ajungi un adult nefericit căruia nu îi place ceea ce face și atunci încurajarea mea este să cauți ceea ce îți place. 

7. Ce impact a avut pandemia asupra ta și a carierei?

Cred că s-a pierdut niște momentum, dar îmi place să cred că s-a pus de fapt „on hold” și că o să se reia în momentul în care lucrurile vor reveni la normal sau cel puțin la noul normal. Eu m-am bucurat foarte tare, sunt printre oamenii cărora le-a prins foarte bine, deoarece eram într-un punct în care munceam foarte mult, repetam la două spectacole în același timp, filmam la un serial, aveam proiectele pentru portofoliul Ideo de care mă ocupam împreună cu echipa și, deși am acest noroc că îmi place foarte tare ceea ce fac, eram într-un punct în care simțeam că trăiesc din inerție. Mă uitam pe programul meu și vedeam că sunt șase luni de back to back și nu înțelegeam când o să îmi iau o zi în care să mă uit într-un punct fix sau să citesc o carte. Mi-a prins foarte bine, am multe cărți în bibliotecă pe care nu le-am citit și filme pe care nu le-am văzut, mă descurc bine cu solitudinea, îmi dau seama că ăsta nu este cazul oricui, dar într-un mod ironic, poate, cinic vorbind, atât pentru dezvoltarea brandului Ideo Ideis, cât și pe parte personală, pandemia a fost „rock on”. 

Cred că dacă e ceva de care îmi pare rău, e fix momentum-ul de care vorbeam mai devreme, deoarece lucrurile aveau un ritm, dar toată perioada asta a fost ceva ce ne-a învățat cum să trăim în prezent. Pare că e ceva super vehiculat și nu știi de unde s-o iei, dar faptul că întotdeauna proiectam în viitor și că mă uitam la ceea ce urmează să se întâmple și niciodată nu aveam o oarecare așezare sănătoasă pe momentul de atunci, totul era într-un ritm alert, în care și societatea contemporană și Bucureștiul te obligă, era ceva ce nu îți cauza foarte multă plăcere. Îmi dau seama că a fost o perioadă de apăsare enormă, care s-a concretizat în jurul oamenilor, iar din punctul ăsta de vedere sunt un norocos. Totul se rezolvă „one way or another”.

8. Dacă te-ai putea întâlni cu tine din trecut, ce ți-ai spune?

Mhm, să investesc în criptomonede. M-am dus cu gândul la oportunități de business, deoarece aș fi vrut să le explorez, eu care nu sunt foarte orientat pe partea de afaceri. Îmi place să cred că știu să fac antreprenoriat cultural, dar la business mai dau cu stângu-n dreptu. Și dacă e să virăm într-o zonă cultural-educațională cred că mi-aș spune să citesc mai mult, deși am început să citesc la o vârstă destul de tânără.

9. Cum a fost prima dată pe scenă, în fața publicului?

Nu mai știu exact care a fost prima dată. E așa bizar, pentru că la un moment dat amintirile încep să își piardă conturul. Știu că e posibil ca prima dată să fi fost, înainte să fi intrat în trupa de teatru. În Alexandria exista o asociație ce realiza schimburi de experiență între România și Franța și cred că am mers în Franța și am jucat un spectacol în franceză de-a lui Molier. Însă, nu sunt sigur că asta a fost prima dată.

Posibil ca prima dată să fi fost la festivalul de teatru din Arad, deoarece atunci impactul a fost foarte mare. Atunci m-am îndrăgostit pe loc, oricât de romanțat ar suna așa. Lucra și foarte mult nevoia de atenție din adolescență și nu poți ascunde că într-o asemenea meserie te hrănești cu asta.

10. Care a fost cel mai dificil moment din cariera ta de actor?

Nu am certitudinea că este așa în fiecare meserie, însă în cea de actor până să ajungi în punctul în care ai succes, drumul este presărat de îndoieli. Nu cred că oricine o ține langa cu optimism. Este în natura umană să te îndoiești de tine și de deciziile tale, să te întorci în timp și astfel, aș lega de asta momentele dificile. Momente în care lucrurile nu au mers în ritmul în care eu mi-aș fi dorit, deoarece am plecat dintr-un punct în care visam că o să joc în filme la Hollywood. În timp, am învățat că pot învăța această meserie, la fel ca pe celelalte. Eu funcționez ca o fire mai rațională, pentru că e o meserie care are în centru validarea, dar nu în sensul trivial. Au existat castinguri pe care nu le-am luat sau care nu am fost chemat și te lovesc atunci când îți creionezi un traseu în minte și nu se îndeplinește.

11. Care sunt 3 cărți pe care crezi că toată lumea ar trebui să le citească cel puțin o dată în viață?

Asta e o întrebare care îmi solicită articularea unui top și din punct de vedere ar preferințelor artistice, nu prea rezonez cu ele, deoarece topurile se schimbă în timp. Aș zice „Crimă și pedeapsă” al lui Dostoievski, „Culoarea purpurie” a lui Alice Walker și aș zice omniprezenta „Tetralogie Napolitană” a Elenei Ferrante. Nu m-aș raporta la ele ca niște cărți pe care ar trebui să le citească oricine, și mai degrabă ca la niște cărți care mi-au plăcut mie foarte mult și dacă m-ar întreba cineva, ce recomanzi, pe acestea le-aș recomanda fără îndoială.

12. Cum crezi că se vor raporta românii la teatru în următorii 10 ani? / Sau cum ai dori să se raporteze?

În România există ceva ce se cheamă Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală, care publică o dată, la doi ani, ceva ce se cheamă „Barometru Cultural” și măsoară parametrii de consum cultural de la noi din țară – câți oameni merg la teatru, câți oameni citesc sau câți văd filme. Din nefericire, stăm extrem de prost la capitolul ăsta și sunt niște procentaje înspăimântătoare în ceea ce privește consumul cultural. Momentul în care înțelegi asta e momentul în care reușești să te extragi din bulă sau să privești în afara bulei, deoarece desigur, că într-un oraș ca București, ai foarte multe opțiuni unde să accesezi acte culturale. Dar dacă ieși puțin în afara orașelor mari și ajungi în comune sau sate și descoperi cu stupoare că posibilitatea de a accesa actul cultural, indiferent de natura lui, dar mai ales teatrul este extrem de redusă. Și atunci, dacă mă gândesc la felul în care mi-aș dori să se raporteze oamenii din România la teatru, m-aș gândi automat la cifre, deoarece mi-aș dori ca mai multă lume să meargă la teatru. E un răspuns banal, până la urmă. În 10 ani, nu îmi imaginez schimbări semnificative. Cred că sectorul teatral independent o să capete mai mult contur și mai multă voce. De asemenea, cred că o să fie mai multe clustere sau locuri unde oamenii tineri o să interacționeze într-o măsură sau alta cu teatrul. Dar astea sunt previziuni optimiste că până la urmă, în meseria asta lucrez și îmi doresc ca oamenii să o acceseze din ce în ce mai mult, dar nu aș ști să fac predicții.

Did you like this? Share it!

0 comments on “Alexandru Ion

Leave Comment