Artă

Fie că vorbim de muzică, teatru sau tablouri, arta este pretutindeni. Dar ce este arta? Mai precis, care sunt limitele sale? Poate fi valoros un tablou alb cu câteva dungi subțiri transversale… albe?

Un vechi proverb spune că frumusețea se află în ochiul privitorului. Arta în sine nu valorează nimic, sunt doar culori ambigue pe o bucată de pânză – frumusețea ei constă în emoțiile pe care le stârnește în sinea privitorilor. Dar cine ar fi crezut că achiziționarea unui simplu tablou ar putea face să erupă atâtea emoții între trei vechi prieteni?

Comedia ,,Artă’’, scrisă de dramaturga Yasmina Reza, este o parabolă la adresa societății din zilele noastre. Deși, la prima vedere, spectacolul pare să se axeze pe dilema artei contemporane, acesta este doar un pretext pe care Yasmina Reza îl folosește pentru a construi trei personaje complexe – mai ales, relația alambicată și aparent fragilă dintre ele.

Serge, cumpărătorul infamului tablou, este ,,un băiat care a reușit în viață, medic dermatolog’’ și un avid amator de artă. Într-un gest aparent nebunesc, achiziționează acest tablou alb, marca Antrios, în valoare de treizeci și cinci de mii de euro. Șerban Pavlu, prin vocea sa de stentor, inspiră încredere în legătură cu propriile cunoștințe din domeniul artistic, fiind mândru de achiziția lui.

Prietenul său Marc, o fire mai pragmatică, rămâne stupefiat la auzul acestei vești: ,,e un căcat !”. Vlad Zamfirescu construiește un personaj anxios, sfidător și mereu nemulțumit. Tonul său are un iz batjocoritor, care denotă lipsa lui de deschidere. Marc respinge orice idee, orice trăire care nu se aliniază cu propria lui viziune a lumii.

Yvan, interpretat de Gheorghe Ifrim, reprezintă mediatorul dintre cei doi. Reprezentant comercial într-o papetărie, este un personaj umil și foarte tolerant. Acuzat că este ,,marele împăciuitor al speciei umane’’, comicul de situație reiese din contrastul atitudinii nonșalante a lui Yvan cu nervozitatea lui Marc.

Actorii formează un trio dinamic, exploziv și totuși foarte calm. Motivele de ceartă alternează, firele logice se schimbă în permanență – fiecare pare axat strict pe propriile nemulțumiri. Discursul de ,,bufon trist’’ a lui Yvan este pe atât de intens, pe cât este de efemer.

În final, Serge găsește un compromis: îi permite lui Marc să schițeze un schior caraghios pe tabloul alb cu dungi albe, semn că prietenia lor este mai valoroasă decât faimoasa operă de artă a lui Antrios. 

Stările se succed, se suprapun, se contopesc. Actorii își pun amprenta asupra personajelor prin inflexiunile vocii, prin ton, prin răbufniri spontane. Publicul, cufundat, reacționează în valuri de emoții. Monologurile ocazionale ale actorilor cu publicul schimbă cadența spectacolului și includ idei despre viață și despre actul creator. Dar nu vă speriați, căci aceste momente de reflexie sunt mereu înlocuite de un discurs umoristic, temele polemice fiind atinse doar la suprafață. 

Dacă vrei să treci și tu prin acest montagnes russes de emoții  sau dacă vrei să înțelegi adevăratul sens al cuvântului ,,artă’’, uită-te peste site-ul teatrului Bulandra pentru a vedea când sunt următoarele reprezentații ale piesei. 

Cu: Vlad Zamfirescu, Şerban Pavlu, Gheorghe Ifrim

Regie: Cristi Juncu

Scenografie: Cosmin Ardeleanu

Foto: Cosmin Ardeleanu

Traducerea: Violeta Popa


Cronică redactată de Alexandru Cristian Jugureanu

Membru Departament Educațional

Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)