Interviu – Mara Oprea

Î: Care crezi că este diferența dintre teatru și film?

R: Unul dintre multele lucruri interesante pe care mi le-a spus profesorul meu de actorie, când am intrat în această lume a televiziunii, înconjurată de camere de filmat și am început să mă confrunt cu probleme pe care nu le întâlnisem până atunci pe scenă a fost: „Ai grijă să nu le confunzi, să nu crezi că sunt la fel.” Se referea bineînțeles la teatru și la film. Sunt multe diferențe, prima fiind legată de toate aspectele ce țin de mimică, gesturi, tonul și volumul vocii. Pe ecran se vede tot. De la cel mai mic gest de nesiguranță, care poate să denote și faptul că nu ești concentrat în secvență, până la cea mai bună reacție naturală și autentică. La teatru este cu siguranță diferit, deoarece este important să fii auzit și de spectatorul din ultimul rând și mișcarea scenică este mult mai amplă față de mișcarea restricționată de semnele între care trebuie să te încadrezi și limitele cadrului pregătit pentru filmare. Experiențele trăite de ambele părți sunt complet diferite și trăirile sunt intense indiferent dacă joci în fața unei săli de spectacol, sau în fața unei camere de filmat. 

Î: Ce crezi că trebuie schimbat la teatrul românesc? Consideri că îi lipsește ceva?

R: Multă lume spune că urmează să se sfârșească această „eră a teatrului”, dar eu nu sunt de aceeași părere. De vreme ce odată cu pandemia, oamenii au devenit foarte interesați de spectacolele online și și-au cumpărat bilet pentru o experiență virtuală, doar de dragul artei, înseamnă că există o mare nevoie de teatru. Ar putea să existe mai multă deschidere spre acceptarea scrierii și dramaturgiei noi și a formelor de reprezentare asociate. Tinerii artiști sunt o inspirație și așa cum vremurile se schimbă și spectatorii și nevoile lor se schimbă. Întotdeauna am considerat că teatrul reflectă evoluția societății încă de la bun început.

Î: Care este sfatul pe care l-ai da celor la început de drum?

R: Unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am primit vreodată și pe care vreau să-l împărtășesc mai departe a fost: „Trebuie să ai maximă încredere în tine că poți să faci lucrul pe care ți-l dorești.”. Spun acest lucru pentru că am experimentat pe propria piele. De foarte multe ori, la filmări și în teatru am fost pusă în situația de a plânge pentru că așa cerea scenariul. Pot spune că această capacitate mi-am dezvoltat-o recent, dar nu ar fi fost posibilă dacă nu aș fi crezut în mine de fiecare dată. Când ai în spate o  echipă întreagă care așteaptă să plângi, se creează o presiune foarte mare, iar concentrarea și încrederea sunt foarte importante. 

Î: Cum te-a dezvoltat pe tine teatrul?

R: Teatrul te învață cum să fii atent și la alții nu doar la tine. Experiența teatrului în viața mea a schimbat foarte multe aspecte pentru mine, de la viziunea mea asupra lumii, până la a-mi controla și conștientiza propriile limite și a-i înțelege mai bine pe ceilalți. Meseria asta cere anumite compromisuri uneori, atât pe plan personal, profesional, cât și financiar. Dacă joci un rol de lungă durată, într-un film sau serial de exemplu, nu poți mereu să ai programul pe care ti-l dorești, de multe ori trebuie să ți-l adaptezi în funcție de filmări, nu poți să îți schimbi înfățișarea, trebuie să ai grijă de sănătatea ta și a colegilor, pentru a nu compromite filmările. Nu poți să faci întotdeauna ce îți dorești. Actoria e o meserie care cere sacrificii.  

Î: Ce impact a avut pandemia asupra ta și a carierei tale?

R: Eu am învățat să-mi gestionez timpul de mică pentru că toată viața mea a fost plină de activități diverse. Când eram elevă, mergeam și la balet (timp de 11 ani) și la pian (8 ani). Pot spune că nu regret că am mai puțin timp „liber”, pentru că mi-l ocup făcând ce-mi place, fiind pe platoul de filmare sau la facultate (online sau fizic). Muzica și dansul vor face parte totdeauna din viața mea, deși acum mă concentrez pe actorie. Faptul că o perioadă Facultatea de Actorie s-a desfășurat în mediul online din cauza pandemiei, nu a fost chiar un impediment pentru mine, deși îmi părea rău, dar, eu filmând atât de mult pentru serialul „Adela”, am putut să mă descurc mai ușor cu amândouă. Fiind organizată de mică, nu mi s-a părut atât de greu să le fac pe toate. 

Î: Dacă ai putea călători în viitor 10 ani, ce ai vrea să vezi prima dată?

R: Cred că aș fi curioasă sincer să văd ce decizii am mai luat în viață și dacă am vreun regret. E important pentru mine să știu că am făcut tot ce ține de mine și tot ce stă în puterea mea pentru a fi împăcată cu evenimentele din viața mea. 

Î: Care a fost prima ta experiență cu teatrul?

R: De mică am mers la cursuri și activități artistice: am făcut balet timp de 11 ani și am dansat pe scena ONB și alte scene internaționale, la Școala de Muzică am luat lecții de pian 8 ani și am mers la concursuri, am făcut și puțin canto și am mers și la Compania de Teatru pentru Copii și Adolescenți a d-nei Mirela Dragu. Îmi aduc aminte că, în clasa I, profesorul de teatru de la școală a vrut să aleagă fata pentru rolul Albei ca Zăpada și ne-a pus pe toate fetele din clasă să spunem o replică și s-a oprit la mine, alegându-mă pentru acest rol. Facultatea de Teatru a venit ca o încununare și ca o ocazie pentru a-mi folosi toate abilitățile pe care le-am exersat de-a lungul timpului și așa am realizat că am făcut cea mai bună alegere. Poate că mă văd făcând și altceva, dar în niciun caz cu aceeași plăcere și satisfacție cu care practic actoria. 

Î: Ce faci atunci când nu ești la repetiții pentru serialul „Adela”?

R: Dacă nu sunt la repetiții, cel mai probabil sunt la facultate, alături de colegii mei sau în vacanță. Îmi place să călătoresc în locuri care să mă inspire și să îmi ofere noi experiențe. Cred că vacanțele sunt cel mai frumos cadou pe care ni-l putem oferi. Îmi place să investesc în mine în moduri diverse, citind cărți prin care să îmi îmbunătățesc viața pe cât mai multe planuri. De exemplu, unul dintre citatele după care am început să mă orientez de ceva vreme spune că: “Modul în care își trăiesc oamenii viața este rezultatul poveștii în care ei cred despre ei înșiși” (Les Brown) și că viața e așa cum ne-o construim noi, că avem puterea de a face alegeri care ne influențează viața în mod direct. 

Î: De ce crezi că tinerii nu mai aleg teatrul ca o modalitate de a-și petrece timpul liber?

R: Sincer, îmi doresc să nu cred că acest lucru este adevărat, dar în același timp depinde foarte mult și de preferințe și de mediul în care crește și se dezvoltă fiecare. Reperele sunt foarte importante. În contextul în care viața mea la momentul actual se învârte în jurul filmărilor și al facultății, sunt mereu înconjurată de oameni care își doresc să meargă la teatru și își dedică toată energia pentru această meserie nu am timp să mă gândesc că mai sunt și oameni în lume care se simt bine făcând cu totul alte lucruri. Sunt multe motive pentru care tinerii nu mai aleg teatrul, pe unul dintre ele chiar l-am menționat mai sus și acela că spre deosebire de cinema, sau orice alt loc, teatrul poate că nu s-a adaptat suficient nevoilor generației actuale

Î: Cum a apărut oportunitatea de a juca un rol într-un serial românesc?

R: Nu mă așteptam „să mi se deschidă o ușă” atât de devreme, chiar din primul an de facultate și, odată cu această oportunitate, multe lucruri din viața mea au căpătat foarte mult sens și am devenit recunoscătoare pentru toate orele pe care le-am petrecut investind în mine. Am auzit de casting-ul pentru serial întâmplător și m-am dus neștiind prea multe detalii. Am fost foarte bucuroasă pentru că am avut mai multe zile de casting în care am fost pusă în fel de fel de situații scenice în care trebuia să plâng în hohote, să țip și multe alte provocări. Nu cred că o să uit niciodată cuvintele doamnei producător Ruxandra Ion, pe care le-a rostit la finalul casting-ului: „Avem protagoniști!!”. Cred că a fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea. Am fost extrem de fericită și mă bucur că debutez în această meserie cu un rol principal, care mă face să fiu și mai ambițioasă.

Î: Te regăsești în rolul pe care îl joci?

R: De multe ori da și în același timp învăț destul de multe lucruri de la personajul meu: să văd partea bună în multe situații, să acord mai multe șanse oamenilor și să iert mai des.  „Adela” este o fată cu multe calități. Bunătatea și grija pe care le-o poartă celorlalți sunt două trăsături care o definesc. În ciuda mediului social din care provine, ea pare să fie din o cu totul altă lume. Chiar dacă cei din jur fac tot posibilul să îi îngreuneze viața, ea își păstrează căldura, bunătatea, respectul și iubirea față de ei. Este o fată puternică, deși suferă mult. Faptul că este atât de bună și rar are momente în care ripostează, este uneori foarte frustrant. Am avut clipe în care îmi doream să se enerveze și ea, să țipe, să fie mai îndrăzneață, ceea ce se și întâmplă până la urmă.

Î: Cum crezi că se vor raporta românii la teatru în următorii 10 ani? / Sau cum ai dori să se raporteze?

R: Sper să fie mai deschiși, să se bucure de multitudinea de experiențe și de trăiri care apar atât pentru actori, cât și pentru spectatori. Îmi doresc să se investească mai mult în teatre, să existe mijloace necesare astfel încât să îndeplinească nevoile punerii în scenă a oricărui spectacol. De asemenea, cred că generația actuală promite multe, iar oamenii vor avea o relație promițătoare cu teatrul, deoarece lumea s-a schimbat foarte mult, la fel și activitățile oamenilor. Acum îți dedici mai mult timp pentru a investi în tine.  

Did you like this? Share it!

0 comments on “Interviu – Mara Oprea

Leave Comment