Interviu Mircea Anghel

Î: Bună, Mircea! Pentru început, aș dori să te prezinți puțin.

R: Bună, Bianca! Numele meu este Mircea Anghel, sunt cât se poate de prietenos, am 32 de ani, sunt absolvent de regie de teatru, din cadrul UNATC București și am ajutat câteva grupuri de adolescenți în cariera lor artistică.

Î: Să vorbim puțin despre meseria ta de regizor. Cum ai ales să fii regizor, cum ai ajuns aici?

R: Meseria mea care n-a putut fi practicată un an de zile din cauza pandemiei. Am vrut să fiu actor! Am dat opt ani la actorie, an după an, an după an… N-am intrat și într-o bună zi mi-am dat seama că îmi place să fac tot, iar regizorul face TOT, însemnând că dă direcția spectacolului. Eu vin și dau o direcție, treaba voastră mai departe este să umpleți, sa faceți, să repetați, dar regizorul este cel care dă direcția scenografică, chiar dacă lucrează cu un scenograf. Acesta povestește ce vrea să se întâmple, cum vrea, de ce vrea, pentru cine, multă muncă, dar e frumoasă. Mi-am dat seama că asta îmi place să fac și ce să vezi, am intrat la regie și am avut o întâlnire senzațională cu profesorii de acolo.

Î: La ce te gândești când auzi cuvântul „teatru”?

R: La oameni! Mi se pare că teatrul asta trebuie să facă, să lege oamenii și ar trebui să existe aceste întâlniri între oameni indiferent că vorbim despre întâlniri între profesioniști sau între profesioniști ș spectatori, teatrul ar trebui să fie liantul și să creeze aceste ocazii.

Î: Ai un film sau o piesă de teatru care te-au inspirat foarte mult?

R: Am multe piese care m-au inspirat foarte mult și multe filme care încă mă inspiră pentru că mă uit, dar piesa fundamentală care cumva mi-a schimbat viața și de la care am plecat spre drumul acesta al regiei este „Steaua fără nume” scrisă de Mihail Sebastian și dictonul meu preferat este „Nicio stea nu se abate niciodată din drumul ei” și am crezut că ce mi-e scris în frunte, mi-e pus și au fost trei ani de facultate foarte grei, dar acum mă văd întro perioadă bună, în care tot apar proiecte, construim grupuri împreună și e fain.

Î: Cum construim aceste grupuri?

R: Am avut această minunăție de întâmplare care a durat din decembrie, până la începutul lui aprilie și ne găsesc oamenii pe pagina noastră de YouTube „Arată Artă” și am avut acest eveniment „Live Nights”, întâlniri sâmbătă de sâmbătă, unde am descoperit artiști dragi sufletului nostru, am lucrat cu ei, s-au cântat peste 80 de piese , neam întâlnit acolo și cei care nu au văzut pot urmări totul pe YouTube, Facebook sau chiar TikTok.

Î: Ce persoane te-au marcat pe tine în drumul acesta?

R: În întâlnirea fizică, proful Claudiu Goga, e marea mea întâlnire. Mi-ar fi plăcut să mă întâlnesc și cu Ducu Darie, dar din păcate când trebuia să ia clasă la master a plecat Sus să lucreze cu alți actori uriași cu care a lucrat, săși întâlnească tatăl. Am învățat foarte multe de la mulți regizori din afară, am citit poeticile, iar Stanislavski stă la baza a tot ceea ce încerc să fac, să psihologizez cât mai mult relațiile, indiferent că vorbim de teatru sau de spectacol total,  în zona aceasta în care încerc să mă duc de ani de zile și pe care simt că am prins un drum. Nu e doar despre teatru, teatrul e el, dar în jurul teatrului poți să faci evenimente mari, spectaculare, care să își pună amprenta diferit de teatru, chiar dacă drumul este același. Mi se pare că acest lucru e puternic, într-o lume în care cumva teatrul a murit și care trebuie reinventat, care trebuie adaptat și cu care trebuie să vedem ce căutăm să facem.

Î: Ce ai schimba tu la teatru? Sau ce îți place și ce nu îți place în acest moment?

R: Nu știu dacă sunt în măsură să spun. Îmi place că încă mai sunt oameni care iubesc teatrul și care îl fac cu sufletul și cred că de acolo trebuie să plecăm. Mi se pare că neam pierdut identitatea teatrală, dacă ar fi să vorbești despre teatru, ar trebui vorbit despre teatrul anilor 70, anilor 80, al realizărilor Teatrului Bulandra, foarte puternic în anii 70, Teatrul Mic, puternic în anii 80, niște spectacole mari care s-au construit în perioada respectivă de Liviu Ciulei, de Lucian Pintilie, de Cătălina Buzoianu. Dacă venim astăzi, avem câțiva regizori care încearcă, dar nu mai avem o direcție și o unitate. Înainte știai, la Teatrul Bulandra se făcea ceva, la Teatrul Mic se făcea ceva, la Teatrul Nottara se făcea altceva. Acum toată lumea încearcă să facă orice, cu mici excepții. Trebuie să spun că eu sunt fan Teatrul Mic și a ceea ce s-a reușit să se facă acolo. Sunt fan Teatrul Metropolis, în ideea în care se întâmplă multe evenimente de calitate și cam atât din București. Se mai întâmplă spectacole bune la Comedie, se mai întâmplă și la Național, dar sunt întâmplări, din păcate și din cauză că nu văd o direcție, de exemplu: eu vreau să văd teatru realist, noi vrem să facem teatru suprarealist, noi vrem teatru manifest, adică să existe o direcție și să știi că te duci la un teatru pentru o anume ramură. La Teatrul Național da, așa ar trebui, să se facă de toate, dar uite, Teatrul Mic e un exemplu pentru mine, s-au dus pe o zonă de texte mari, pe o zonă de texte serioase, puternice, cu impact emoțional, cu mesaj puternic, cu poveste, acolo e o altă lume, acolo simt cumva ultima fărâmă. Și la Teatrul Bulandra, desigur, spectacolele vechi, care s-au făcut pe timpul lui Ducu Darie.        

Î: Cum vezi tu teatrul peste 10 ani?

R: N-am nicio idee! Cred că o să ne punem ochelari, o să ne uităm de acasă și o să fie un fel de teatru pe Netflix… Practic, dispare noțiunea de teatru. Teatrul se întâmplă aici și acum, se întâmplă o singură dată, energiile se întâmplă numai în seara spectacolului, nu mai sunt la fel în altă seară și mi-e greu să văd o lume fără asta. Nu-l văd sub nicio altă formă, pentru că așa cum spuneam, teatrul trebuie să se întâmple aici, acum, în forma fizică. Eu, spectator, te privesc pe tine, actor. Trebuie să trăim emoția și să meargă de la un spectator la altul. E un schimb de energii! Nu putem să facem teatru la TV, că nu mai e teatru.

Î: Dar ce ai alege între teatru și film?

R: Toată viața voi alege teatru, dar asta nu înseamnă că nu iubesc filmul și mi-ar plăcea să fac film. Ăsta e un anunț public pentru cei care vor! Dacă sunt regizori de film… Cristi Puiu, de exemplu, dacă se uită la STS, îl anunț că mă înscriu la casting! Vreau să fac și film în calitate de actor. Am câteva reel-uri și pot să vi le trimit!

Î: Minunat! Trupa noastră de teatru este mereu aici și am primit foarte multe sfaturi de la tine, dar sunt foarte mulți tineri care au nevoie de niște sfaturi la început de drum în lumea asta artistică.

R: Sfaturi ca sfaturi, dar de câte ori am zis același lucru de milion de ori… Uite, o problemă mare e că nu mai sunt mentori. Mentorul nu e ăla care stă pe un soclu și la care te uiți dumnezeiește, ci e ăla care vine lângă tine și care încearcă să te înțeleagă, să te asculte. să-ți explice, să nu te mintă, să vorbească cu tine, să fie mai deștept decât tine, iar tu să ai încredere în el și să te poți baza pe el. Un sfat pe care aș putea eu să-l dau eu, dar nu știu dacă e neapărat un sfat, că nu sunt eu în măsură să dau sfaturi, sunt un nimeni, dar cred că m-aș bucura foarte tare, cum vă spun și vouă, dacă am face chestiunile alea care țin de zero talent și care ne-ar schimba viața, în sensul în care le spun: „Haina se pune în cuier!”, „Aruncăm resturile după ce mâncăm!”, „Venim la timp la repetiții!”, „Învățăm textul pentru repetiții!”, „Suntem serioși!”, „Când avem o problemă încercăm s-o vorbim și s-o rezolvăm!”, lucruri care țin de o viață normală, practic, dar care astăzi sunt din ce în ce mai greu de găsit, din păcate, pentru că e haosul ăsta și alergătura asta după nimic, încât pierdem din vedere lucrurile care fac diferența. Dacă îți pui lucrurile la loc, nu mai ajungi peste șapte zile să-ți amintești că ai de făcut treabă. E atât de simplu… Și atunci am fi mai relaxați. În plus, ce vă zic și vouă mereu: „Muncă, muncă și iar muncă!”, că e cea mai importantă.

Î: Crezi că mai mult contează munca decât talentul?

R: Da, clar. Eu cred foarte mult în proces și în ce poți să scoți la repetiție, chiar dacă ești mai puțin talentat. Un om talentat fără repetiție are sclipiri, dar un om mai puțin talentat care muncește are meșteșug. Meșteșugul stă la baza artistului, de fapt, că știi să faci. Eu, ca regizor, am învățat meșteșug. M-au terminat profesorii mei, au curățat din mine tot ce era reușit și m-au învățat un meșteșug, iar eu acum știu când îmi fac analiza ce vreau să spun, de ce vreau să spun, care este povestea, ce înțeleg printr-un anumit lucru… Toată analiza regizorală pe care o fac, că nimic nu e întâmplător și tot ce se vede e pus cu atenție și gândit. Dacă am face asta și am munci mai mult și mai concret, cred că ne-ar face bine.

Î: Eu cred că se poate!

R: Nu știu. Eu cred că dacă s-ar fi putut și ar fi fost atât de ușor, lumea asta ar fi arătat altfel. N-am mai fi auzit de oameni care și-au cumpărat diplomele de licență și alte lucruri de genul ăsta. În același timp, există și excepții, pentru că voi sunteți exemplul viu, dar voi aveți vreo cinci ani în spate de stat cu mine și chiar și acum ne mai ciondănim și mai sunt lucruri pe care nu le respectați, dar știți că vine nebunul și că trebuie să fie lucrurile la locul lor. De aia arătați atât de bine, de aia vă auziți atât de mine și de aia proiectele în care sunteți voi implicați sunt diferite și n-au nicio legătură cu ceea ce se întâmplă pe planeta Pământ în momentul de față.

Î: Ai un mesaj pentru concurenții noștri, pentru jurați, pentru Serile Teatrului Studențesc?

R: Mergeți la teatru! Mă bucur din toată inima că se întâmplă acest eveniment, căci avem nevoie de teatru mai mult ca oricând și avem nevoie de spectatori, de participanți, de actori, de actanți, de regizori, de scenografi și să învățăm. Dacă pe mine m-a învățat ceva important această pandemie sau, mai bine zis, mi-a dovedit că cel mai important lucru nu este gloria, nu e succesul, ci puterea noastră de a îndura. Sunt convins de acest lucru și important este procesul, nu succesul, că ăla vine dacă va fi să vină. Dacă nu, aia e. Dar dacă muncim bine, aia ne rămâne. Ne rămâne și ritmul, și fluxul, și responsabilitatea și ne transformă în niște oameni mai buni, sper!

Did you like this? Share it!

0 comments on “Interviu Mircea Anghel

Leave Comment