În ediția anterioară au fost alături de noi:

Andreea Chirițescu
actriță
Absolentă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografie „I. L. Caragiale” București, Andreea Chirițescu este una dintre îndrăgitele actrițe ale Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Pe Andreea o poți vedea în cea mai nouă producție pe scena aceluiași teatru, în spectacolul „Eu și iubita mea”.
Azaleea Necula
actriță
A studiat actoria în liceu și din 2017 este studentă în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. Iubea actoria cu mult timp înainte de acest moment, încă de la vârsta de cinci ani, când era un copil cu multe visuri. Pe lângă reprezentațiile de la UNATC, pe Azaleea o puteți vedea și în piesa „Camera 701” a celor de la Cuibul Artiștilor.


Bogdan Gagu
actor & regizor
Membru fondator și vicepreședinte al Asociației Culturale InDArt, Bogdan Gagu și-a dedicat întreaga carieră artei. La doar 17 ani dobândește poziția de redactor șef al revistei „Contraste”, urmând ca mai apoi sa devină câștigător al mai multor concursuri de poezie. Totodată, a facut parte din trupa de teatru amator „Toma Caragiu” cu care a susținut spectacole în țară și în străinatate.
Damian Anghel
actor
Născut în anul 1991, Anghel Damian este absolvent al Universitătații Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, secția actorie. În anul 2013, iși face debutul in lung-metraj cu filmul „Roxanne”, care participă la Festivalul de Film de la Locarno. A fost premiat la Gala Hop a Tânărului Actor cu cinci premii, printre care și premiul Teatrului de Comedie pentru cel mai bun actor. În prezent, acesta interpretează personajul lui Adrian Anuței în serialul „Vlad”.


Lorena Luchian
actriță
Pe Lorena Luchian sunt șanse mari să o recunoști din emisiunea „Băieți de oraș”, unde a dat viață personajului Daniela. Totodată, tânara actrița joacă în piesele „Konkurs” , „Almost” și „Spectacol de toamnă” ale Teatrului Metropolis, dar și la Teatrul Național București în spectacolul „Revizorul”. A colaborat cu Stela Popescu, Carmen Tănase, Cosmin Selesi, Adriana Trandafir, Doru Ana. În filme, aceasta a jucat în „Closer to the moon” regizat de Nae Caranfil, dar și în seriale precum „Las Fierbinti”, „Fetele lui domn profesor”.
Toma Enache
actor & regizor
Când spui Toma Enache, spui educație, spui cultură, esență si profunzime, istorie și estetică morală. Filmul său, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân” a câștigat premiul „Maestrale Unica“, acordat de Parlamentul Italian și distincția Parlamentului European pentru cea mai bună reprezentare a unei minorități lingvistice în Europa, în cadrul Festivalului de Film „Babel“ care a avut loc în Sardinia în decembrie 2013.


Tomi Cristin
actor
Având nenumărate roluri in teatru, film și în cadrul Circului Globus, Tomi Cristin este în prezent actor la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. Pe lângă activitatea artistică, acesta a fost și asistent universitar la catedra de actorie a UNATC și profesor asociat la catedra de mișcare scenică a Universității Hyperion, precum și la Academia Luceafărul.
Vlad Rădescu
actor
Născut pe 18 noiembrie 1952 în București, actorul Vlad Rădescu a absolvit I.A.T.C. (actuala Universitate Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”) secția teatru în 1975. A activat la Teatrul Mic și Nottara, urmând ca din 2000 până-n prezent să fie profesor și director la Centrul Cultural European si conferențiar universitar la Facultatea „Spiru Haret” .
