KNOCKOUT. Dulcea știință de a face vânătăi


În ziua de azi, atât femeile cât și bărbații pot face orice își doresc, indiferent de gen sau de statutul lor social, însă nu a fost mereu așa, mai ales pentru doamne. La început, femeile erau percepute ca fiind subordonate sexului masculin, obligate de mentalitatea societății să se supună unui stil de viață nedrept și primejdios. Însă, micuțele doamne nu au înălțat steagul alb în fața societății nedrepte, ci au luptat pentru drepturile și puterea de mult răpită. Un fragment din lunga istorie a femeilor este prezentat în piesa Knockout - Dulcea Știință de a face Vânătăi.

Liniștea asurzitoare este spartă de note blânde de pian, privirea publicului fiind captată de un domn elegant ce se prezintă drept Profesorul Charlie Sharp. Se recomandă ca pasionat de știință, ce-i drept, una mai puțin cunoscută în zilele noastre, știință pe care o veți afla pe parcursul spectacolului. Domnul Sharp este naratorul care ne prezintă povestea unor eroine din epoca victoriană. Pot spune că este chiar mentorul celor patru doamne ce își vor lăsa amprenta asupra societății.

Au existat multe femei ce s-au sacrificat și au suferit pentru a recăpăta ceea ce le-a fost luat pe nedrept. Violeta Hunter, Matilda Blackwell, Ana Lamb și Polly Stokes aleg să spargă tiparul, să renunțe la aparențe și să schimbe istoria odată pentru totdeauna.

Violeta Hunter este o tânără infirmieră ce visează să descopere tainele medicinii, însă pentru realizarea acestei dorințe se confruntă cu diverse probleme. Deși viitorul pare să îi rezerve cu totul altceva, ea nu renunță și caută o cale de a-și atinge scopul. Întâlnirea cu Profesorul Charlie Sharp în clinica doctorului James Bell o va conduce la Londra, unde va avea oportunitatea de a trata rănile boxerilor ce au încasat lovituri zdravene în ringul de box. Totuși, lipsa banilor necesari pentru a-și plăti studiile o va constrânge să își ia inima în dinți și să învețe dulcea știință de a lăsa vânătăi.

Matilda Blackwell este femeia care iese din tiparul unei doamne exemplare din epoca victoriană, fiind constrânsă de societatea degradată să renunțe la demnitate pentru a face rost de bani. De asemnea, Matilda este o fanatică a aventurii și a luptelor, ajungând astfel să admire, împreună cu Gabriel Lamb, lupta dintre Polly Stokes și Violeta Hunter, unde descoperă adevărata față a domnului Lamb.

Ana Lamb este doamna exemplară, o mamă iubitoare, dar prinsă într-o relație toxică cu Gabriel Lamb, susținător al ideologiei de supremație asupra sexului feminin. Deși Ana are o stare financiară ideală, ea este sufocată de soțul ei ce o obligă să trăiască într-o perpetuă stare de suferință. Cu toate acestea, ea nu mai acceptă conjuctura și asemenea păsării Phoenix, renaște prin intermediul ringului de box. Acest sport devine chiar scopul principal al vieții sale, instrumentul ce îi va reda puterea și curajul de a-l înfrunta pe Gabriel, găsindu-și astfel liniștea și pacea sufletească.

Polly Stokes este o femeie marcată de mentalitatea societății încă din copilărie, fiind adoptată de familia Stokes și construind o relație puternică, dar atipică cu fratele său vitreg, Paul Stokes. Cel din urmă este un luptător care visează să ajungă campion mondial, iar întâmplarea face ca Profesorul Charlie Sharp să îi ofere o șansă de a-și îndeplini visul la Londra. Totuși, în lupta dintre iubire și ego, cine câștigă? Parcursul celor doi frați este plin de suișuri și coborâșuri, înfrânări și impulsuri, dar, la final, sufletul obosit se va scutura de praf și va răzbi încă puțin.

Deși situația celor patru femei diferă complet, dorințele și nevoile acestora le îndrumă în arena de box, unde luptă pentru titlul mult dorit, de Campioană Mondială la Box, iar fiecare lovitură încasată și fiecare vânătaie devine un simbol al redescoperirii de sine.

Ultimul act al marelui turneu ascunde mari secrete ce vor influența sfârșitul acestei competiții. Finalul spectacolului este unul plin de emoții, micile luptătoare înțelegând că adevărata luptă nu are loc în ringul de box, ci în viața de zi cu zi.

Sper că te-am făcut destul de curios cât să afli când va avea loc următoarea reprezentație a piesei de teatru Knockout- Dulcea Știință de a face Vânătăi și să vizionezi spectacolul. Un lucru remarcabil la acest spectacol este modul prin care emoțiile te invaluiesc, făcându-te să te simți ca un personaj în miezul acțiunii, notele blânde, dar aspre, ce sparg liniștea asurzitoare din sală, luptele tensionate și dramele din minunata călătorie te fac să stai cu sufletul la gură, să simți fiecare lovitură, dar și cum îți curge puterea prin vene.


Regia - SÂNZIANA STOICAN
Violet Hunter - OANA PREDESCU
Matilda Blackwell - ANDREEA HRISTU
Ana Lamb - ANDREEA ȘOVAN
Polly Stokes - DANA MARINECI
Profesorul Charlie Sharp - MIHAI GRUIA SANDU
Mătușa George - ANNEMARY ZIEGLER
Emily / Nancy - COSMINA DOBROTĂ
Gabriel Lamb - ALEX CĂLIN
Paul Stokes - OVIDIU UȘVAT
Dr. James Bell / Arbitru / Cârciumar - DORU BEM

Vasile-Eugen Gegea
Membru Departament Educațional
Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)