Apropo, o să mor - Cum să înfrunți moartea cu zâmbetul pe buze și să accepți inevitabilul

Nu putem ști ce se întâmplă după moarte, așa cum nu putem ști nici când vom muri sau de ce. Această incertitudine poate părea înspăimântătoare, dar teatrul „Excelsior” aduce spectacolul „Apropo, o să mor” în fața tuturor celor care caută întrebări fără răspuns. În regia lui Ionuț Anghel, remarcăm abordarea inedită a unei teme serioase: moartea. El ne arată că umorul te ajută să înfrunți chiar și cele mai grele situații, iar atunci când începi să privești cu o notă de ironie realitatea efemerității noastre, parcă nu mai este atât de tragică.

Spectacolul spune povestea unei familii deloc banale, alcătuită din șase membri, și explorează absurditatea vieții cotidiene. Bebelușul Sarei, denumit Roger Junior, după tatăl lui, se află în centrul atenției bunicilor și proaspeților părinți. Acesta intervine adesea în cele mai tensionate scene și este înfățișat ca un monstru ce poate fi îmblânzit doar cu biberonul. Sumbrul adevăr cu care se confruntă Harry, moartea, este mascat de glumele lui Ellen și ale Sarei. Ele încearcă permanent să-l îmbărbăteze, însă gândurile și judecata acestuia sunt umbrite de panică și disperare.

Regizorul aduce în prim-plan un subiect ce completează teama de moarte: frica de schimbare. Personajele repetă obiceiuri, replici și se regăsesc adesea în situații similare. În plus, cămășile lui Roger pe care le recumpără de la SH și povestea despre mașina din tinerețea lui Harry subliniază ideea că schimbările constante sunt necesare pentru a putea evolua. Totul se află într-o permanentă transformare, inclusiv noi, fapt care conduce spre sfârșitul inevitabil.

O apariție interesantă este Bunica, interpretată de Raluca Botez. Ea este liantul dintre cele două lumi: a noastră și aceea a spiritelor. Întreaga sa grijă se răsfrânge asupra prietenului ei imaginar, iar restul familiei îi face pe plac, intrând în jocul bunicii, ca la final să descopere că ea a fost cea care a intrat, de fapt, în jocul lor. Legătura bunicii cu ceea ce ea numește a patra dimensiune este pusă pe seama vârstei înaintate, însă teatrul are obiceiul de a ne demonstra că nimic nu e așa cum pare inițial.

Decorul m-a impresionat, pentru că accentuează temele reflectate în jocul personajelor. Mi-au atras atenția cele trei culori ce se regăsesc atât în sufrageria familiei, cât și în vestimentația actorilor: galben, verde și mov. Galbenul se asociază degradării fizice și psihice, bolii, verdele aduce o notă stranie, fiind corelat cu supranaturalul și anxietatea, iar movul accentuează misterul și spiritualitatea. Combinația dintre cele trei surprinde perfect esența spectacolului. Prin luminile intermitente s-a realizat alternarea între umor și tensiune, reflectând stările interioare ale personajelor.

Acest spectacol amintește că viața merită trăită așa cum este ea, fără a fi paralizați de teama inevitabilului. „Apropo, o să mor” demonstrează că așteptarea continuă a morții nu face decât să anuleze tot ce e frumos în jurul nostru. Dacă ți-am stârnit interesul, află că următorul spectacol va avea loc în data de 24 aprilie, de la ora 20:00. Pentru bilete sau mai multe detalii, aruncă un ochi pe site-ul oficial al teatrului!